Violeta Mihaela DincăConf. Univ. Dr.

Violeta Mihaela Dinca este conferenţiar universitar şi doctor în Administrarea Afacerilor la Academia de Studii Economice, Facultatea de Administrarea Afacerilor, București în limbi străine şi predă la toate cele trei secțiuni ale Facultății.

A absolvit în 2007 Facultatea de Administrarea Afacerilor (FABIZ) – Secția franceză, din cadrul Academiei de Studii Economice București și în 2012, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (specializările germană și japoneză) din cadrul Universității Dimitrie Cantemir.

Are o diplomă de master în economie – relații internaționale în limba engleză și un doctorat în economie din 2011 specializarea Administrarea Afacerilor.

Principalele domenii de interes sunt: ​​Afaceri internaţionale, Politici europene și Managementul cunoștințelor. A luat parte la dezvoltarea a cinci proiecte naționale de cercetare legate de managementul IMM-urilor, antreprenoriat și învățământ superior din România.

A prezentat numeroase lucrări ştiinţifice la conferințe academice din România și pe plan internațional și a publicat mai mult de 40 de articole, carti si articole în reviste naţionale şi internaţionale de prestigiu.

CADRE UNIVERSITARE FABIZ

Contact

Pentru orice nelamurire iti stam la dispozitie. Scrie-ne un mesaj si te asiguram ca iti vom raspunde cat de repede putem.